IPSR

iunie 14, 2023
13022291_213821352342461_1215691785_n.jpg

Sanatate Rurala

Proiect elaborat în anul 2009 la inițiativa unor colegi, și dezvoltat în echipa sub egida S.S.M.B. – Societatea Studenților în Medicina din București, cu derulare neîntreruptă, ulterior în colaborare cu S.M.M.R. – Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți, având ca scop organizarea de caravane medicale în sate izolate din România, în vederea efectuării de consultații medicale și tratamente (Pediatrie, Medicina Interna, Cardiologie, s.a.), examene paraclinice/interdisciplinare (analize de baza, ecografii, examinări valori funcționale ale corpului).

Proiectul isi câștigă numele de I.P.S.R. – Împreună pentru Sănătatea Rurală, sub egida S.S.M.B, ulterior în colaborare cu Universitatea de Medicina și Farmacie “Carol Davila” București, și dezvoltat la nivel național cu implementare de către marea majoritate a centrelor universitare de medicina. 

I.P.S.R. ramane pentru studenții la medicina generală, medicii rezidenți și specialiști, un proiect mult așteptat și cu rezultate dovedite.


Doneaza

Copyright PedMed 2023. Toate drepturile rezervate.